Cine este ARPC?

Asociația Română pentru Prevenția Cancerului (ARPC) este o asociație nonguvernamentală, nonprofit, înființată în ianuarie 2002. Are 19 membri fondatori care își propun să aibă un rol în îmbunătățirea serviciilor socio-medicale, şi anume:

• Educația populației cu privire la starea de boală, descoperirea precoce a cancerului, diagnosticarea, tratarea și urmărirea pacientului;
• Îmbunătățirea asistenței socio-medicale în zona rurală;
• Ajutorarea medicală și socială a familiilor în care se găsesc persoane nedeplasabile sau greu mobilizabile – în aceste structuri sunt incluși și pacienții aflați în faza terminală a unei boli (paleație).

Ca un prim pas, printr-un Protocol încheiat cu Sfânta Arhiepiscopie a Bucureştilor, ARPC îşi propune să dezvolte aceste servicii printr-un proiect pilot, cost-eficient, prin care să reuşim să identificăm cu mai multă acurateţe nevoile reale ale populaţiei.

Ce vrea ARPC?

ARPC își propune sa creeze un program educațional de prevenție a celor mai frecvente localizări ale cancerului cu sprijinul competent al personalului medical, al preoților, al asistenților sociali, al psihologilor și al tuturor acelora care înțeleg că nu ne implicăm doar într-un pragmatism medical ci și într-o direcție mai puțin explorată, dar pe care o considerăm obligatorie pentru a putea performa în ceea ce privește starea de sănătate și diagnosticul de boală și anume o atitudine binevoitoare față de pacienți și de colegii de breaslă, dorința de a împărtăși un diagnostic și o decizie terapeutică cu pacientul, familia acestuia și medicii implicați din sistem.

Valoarea demersului nostru stă în primul rând în atitudinea pe care o vom avea din rândurile medicilor, preoților și asistenților sociali, așteptând un răspuns cel puțin egal în atitudine din partea populației interesate de proiectul nostru.

Nu este o încercare de a îmbunătăți reforma sanitară, este o încercare de îmbunătăți comunicarea dintre oameni, de a socializa mai bine în relațiile: bărbat – femeie, soț- soție, copii – părinți, frați – surori, prieteni, de a discerne între informațiile care ne valorează viața si cele care ne uzează prematur.

Nu ne propunem să înlocuim niciun spital si nicio policlinică și nici nu vom semăna cu vreo biserică anume, ne dorim sa prețuim viața sub toate aspectele ei și să luptăm cu aroganța, ignoranța, neglijența, egoismul, impostura, lipsa de rușine și respect a celor din jur.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Biserica şi centrul de prevenţie

Așa cum biserica se ocupă de suflet, prevenția trebuie să se ocupe de trup. Dacă Dumnezeu, în puterea-I nelimitată, salvează tocmai sufletele celor păcătoși, adică a acelor cu „cancer sufletesc”, medicina, datorită limitelor ei, nu reușește să-i salveze pe cei cu cancer trupesc.

Pe acest fundal, prevenția oncologică, prin descoperirea precoce a bolii și menținerea stării de sănătate cu ajutorul educației și examenelor periodice, apare ca un partener obligatoriu al omului conștient.

Medicul din prevenție (alături de cei cu care lucrează) nu este un medic obișnuit, pentru că nu tratează pacienți obișnuiți. Bolnavul de cancer, aproape în toate cazurile, se întoarce către Dumnezeu. Dacă medicul nu consună sufletește cu pacientul și îi oferă o medicină nudă, dezbrăcată de elementul spiritual, se creează un act medical steril, deseori deficitar chiar din punct de vedere medical, iar pacientul rămâne vindecat sau nu trupește, dar schilodit sufletește.

Disperarea omului suferind, tradusă țn recunoașterea puterii divine, aduce cu sine, de multe ori, reorientarea familiei sale către Biserică. Totodată, prin contactul cu îmbolnăvirea unui om drag lor, membrii familiei descoperă ca prevenția, prin responsabilizarea individului sănătos, reduce simțitor riscurile apariției și ale amplificării dramatice a bolii canceroase.

Un important segment al populației, format din oameni aparent sănătoși, fără experiență proprie sau imediată cu cancerul, este, în țara noastră, ignorantă sau trufașă în ce privește normele de menținere și control constant al stării de sănătate, adică obiectul prevenției. Ținta centrului de prevenție este tocmai omul sănătos, care poate învinge boala, prin cunoașterea ei, înainte de declanșare. Omul care accepta prevenția trăiește în prezent si are, astfel, responsabilitatea viitorului său și a familiei lui, aflându-se în postura celui care sporește numărul talanților, și nu a aceluia care-i îngroapă.

În spital, medicul încearcă și nu reușește, deseori, să vindece trupul. În Biserică, preotul încearcă să vindece sufletul. În centrul de prevenție se încearcă schimbarea atitudinii omului-medic fata de omul- pacient și cea a omului-pacient față de starea lui de sănătate. Aici, omul-medic, puternic profesional, devine un partener adevărat al omului-pacient (bolnav sau sănătos) doar dacă înțelege că pentru omul bolnav nu trebuie sa fie numai vindecător trupesc, ci și sufletesc, iar pentru cel sănătos un învățător în ceea ce privește menținerea stării de sănătate.

Am fi onorați să vă alăturați nouă, în efortul de a spiritualiza medicina, prin centrele de prevenție oncologică.