
Centre de prevenţie a cancerului
ACASĂ – Spital pentru tratament (policlinică pentru diagnostic)
ACASĂ
Familie, prieteni, loc de muncă, loc de joacă.
Discuții, certuri, împăcări, iertări, vise, dezamăgiri, speranțe, album cu fotografii, dragoste, fiecare zi la fel si totuși altfel…
SPITAL (POLICLINICĂ)
Medic, injecții, medicamente, miros de spital, aglomerație, frica de necunoscut, investigații, tratament, sală de operație, rețetă.
MEDIC
Profesionalism, dedicație, comunicare. Dedicația și comunicarea lipsesc la peste 99% din medici, fie separat, fie împreună. Profesionalismul depinde mult de perioada de pregătire a medicului rezident (de obicei 6 ani) – viitor specialist, care nu numai că trebuie să execute un barem obligatoriu de manevre medicale dar trebuie să învețe cât de folositoare pentru el și pacient este activitatea în echipă, să împărtășească un diagnostic, atitudinea terapeutică cu colegii de breaslă și cu familia pacientului, să emită opinii pe care sa aibă cu cine sa le discute, să nu fie arogant, să aibă rușinea gândului urât față de colegi și pacienți, să știe că poate greși și că trebuie sa micșoreze cât mai mult acest risc în practica medicală, să aibă curaj să accepte că poate sa facă unele lucruri mai bine iar altele deloc, să fie confident și serios, să accepte provocările profesionale și umane care îi sunt oferite, să nu fie laș.
FAMILIE
Oamenii lângă care trăiești, de care îți pasă și cărora le pasă de tine, bărbați și femei, vârste diferite, oameni care te ajută și îi ajuți să trăiască toate momentele pe care viața le poate oferi și bune și rele.
Soț, soție, părinți, copii, prieteni, colegi de muncă, vecini, oameni care compun, împreună cu tine, zgomotul din fiecare zi.
Ce știi despre ei? Ce știu ei despre tine? Semănați sau sunteți diferiți? Vă zâmbiți sau sunteți indiferenți? Ai vrea să-i cunoști sau să-i lași să te cunoască?
ÎNAINTE DE A FI O BOALĂ MEDICALĂ DESCOPERITĂ ÎNTR-UN CABINET MEDICAL ȘI TRATATĂ ÎN SPITAL, MAJORITATEA OAMENILOR AU ȘI RECUNOSC SAU AU ȘI NU RECUNOSC : NESIGURANȚE și NEGLIJENȚE
Care or fi acestea? Câte sunt? Apar mereu sau se termină? Cine le întreține? Cine le descoperă și cine ne ajută să le rezolvăm? Avem nevoie sa vorbim despre ele și sa le observăm cu toată sinceritatea? Ce se întâmplă cu noi și cu ceilalți din jur dacă nu luăm nici o măsură? Când apar și ne copleșesc ?
STAREA DE BOALĂ
ESTE INDIFERENT DE DIAGNOSTICUL PE CARE-L PUNE UN MEDIC
– O STARE DE ANARHIE CARE :
1 – CONSUMĂ ENERGII UMANE PERSONALE ȘI FAMILIALE
2 – PUNE ÎN FAȚA CELUI BOLNAV O ALTĂ LUME, MAI RECE, MAI OSTILĂ, O LUME CU ALTE MESAJE
3 – CONSUM MATERIAL
4 – FORȚEAZĂ SCHIMBĂRI CARE POT DUCE LA ADEVARATE DRAME.
Asociația Romana petru Prevenția Cancerului, în colaborare cu Universitatea din Tel Aviv, Israel, sub patronajul Patriarhiei Romane, își propune să deruleze în următorii ani un program coerent, cost -eficient, de luptă împotriva stării de boală, de boala diagnosticată și tratată târziu într-un spital, datorită nesiguranțelor și neglijentelor pacienților și familiilor acestora, dar și împotriva lipsei de profesionalism, comunicare și dedicație din unitățile spitalicești.
Programul este o provocare de viață, de timp, de înțelegere umană, o luptă împotriva aroganței și ignoranței aproape fără cusur care încep să se facă tot mai mult prezente în viața noastră.
Nu vom înlocui niciodată un spital sau o policlinică din cele ce există acum în jurul nostru.
Vom încerca să oferim o mai mare vizibilitate adevăratelor valori și deziderate umane, vom oferi un angajament total în dorința de a schimba în bine viața medicului, a cetățeanului și a pacientului.